Desi locuiam deja de cativa ani in Cluj-Napoca, am pasit pentru prima data la Pata Rat in urma apelului facut de TacSocial. Am pornit emotionati si concentrati sa gasim hala albastra - imi amintesc ca Anca ne zicea ca primul indiciu ca ne apropiem vor fi cateii de pe marginea drumului. “Ciudat indiciu!”, mi-am zis, dar vai cat de putine stiam in momentul acela!
Am ajuns in scurt timp si am simtit cum realitatea de acolo ne-a zguduit rau de tot! Atat de rau incat nu mai procesam nimic altceva decat un gand recurent care zicea: nu plange acum!
Copii murdari, porci la un metru de drum, un cal slab pe dealul de gunoi, hop groapa , stop! crater in asfalt, cateva nume de firme pe tablii ruginite, baraci.
Nu stii insa care-i casa, care-i geam, care-i doar perete mozaic de scandura si prin haos domneste un zumzet aparte…nu suparator sau zgomotos, doar glasuri ascutite si mici, de copii, multe si deodata. Peste ele se aude mult schelalait de catei - mari, mici, pui- multi si parca peste tot, speriati, blanosi si murdari, iar unii foarte slabi sau raniti!
Nimic nu e intreg in peisajul asta robust, nimic! Cand te uiti de departe pare ca vezi ceva conturat, dar privind de aproape insa, iti dai seama ca sunt doar multe franturi si resturi aruncate sau refolosite. Uneori nici trupurile nu-s intregi in haosul asta grupat cumva de chiar ajungi sa crezi ca are forma. Totul e un rest de ceva, din ceva. Si toate astea sunt atat de contrastante cu starea de fapt a orasului, la 25 de minute distanta de centru si in acelasi perimetru cu Clujul si oamenii lui. Nici nu vreau sa vorbesc de inegalitati sociale si nesansa, lipsa de implicare sau poleiala de marketing si dezvoltare. Nu! Aici doar estimez discrepanta propriei impresii.
Suntem coplesiti si ne simtim prosti, mintiti si orbi, nestiutori! Al naibii soarta! Sau mai bine s-o numesc clasa sociala in care ne-am nascut? Dar stai…nu a noastra e a naibii, a noastra e atat bine daca o pui comparativ. Si cum sa nu compari?! Odata ce esti aici nu mai poti ignora.
Bun, ne prefacem ca suntem bine si reusim sa ajungem la hala si sa livram mancarea. Oamenii ne intampina bucurosi, ne ajuta si ne vorbesc cu rabdare(desi vadit nu au mult timp si sunt deja obositi). Primim detalii legate de campanie, ne sunt aratate donatiile primite, instrumentar, medici, voluntari, proceduri. O alta parte a halei are custi cu catei in recuperare post op, afara se aud voci si indicatii si Anca ne explica ca acolo se inregistreaza cateii. Pe rampa de acces la hala trage o masina care are capturi aduse din cine stie ce hau. Sus, pe dealuri, fug alti caini cu sau fara crotal si aici, pe langa toata treaba, copii de-ai locului se agata de Anca, cer ceva, intreaba mult si zic ca cutare si cutare mai are catel si ca a zis ca vine - “dar unde e? A venit?”.
Parca avem ochii peste tot, asa ca cautam ceva fix, linistit si tacut. Ne oprim la un perete pe care sta bine pus un tabel cu patratele numerotate in care sunt scrise, mare si lizibil, alte numere. Anca ma vede mijindu-mi ochii la el si imi spune : “Da, deci tabelul acesta pe care il vezi aici contine numarul cateilor pe care am reusit sa-i capturam si sterilizam.” Zambeste de parca intelege ca, in mintea mea, mai numar o data . “Am ajuns la 435“, rosteste cu calm. In retrospectiva, 435 erau deja de atunci!
Acum ajunsi, si deja mai increzatori la a treia campanie pentru noi alaturi de TAC, mare ne-a fost bucuria si surprinderea. In drum spre Pata, fix in curba unde erau multi, acum nu mai poposea niciun catel. In mijlocul drumului doar gropile au ramas, iar cateii de pe principala stau aciuiti langa cate o baraca sau pe langa cate un grup de copii. Toti pe care ii vedem fie au crotal, fie n-au altele
Perimetrul din jur, pe unde misunau multi, multi catelandrii, e mult mai gol si parca pare ciudat ca nu se vede miscare. Tot gunoiul e atat de vizibil asa!
De la prima la a treia participare ne dam seama cum lucrurile s-au schimbat. E asa de parca, in locul a o mie de scanduri murdare si aruncate una peste cealalta in mijlocul drumului, a aparut un pod peste hau si oamenii invata sa paseasca peste el si groapa de sub. Si mai este multa munca de facut, ca treaba nu-i usoara si nu-i de-o zi. Iar statul n-o face. Nici administrativ si nici ca opus miscarii!
Aici se vede munca depusa cu efort si dorinta de a ajuta si a schimba! Repet, SE VEDE! Pare aproape ireal cat de tangibila e schimbarea adusa de mainile si munca acestor oameni care au produs un imens bine miilor de suflete pe care le-au ingrijit si salvat. Ei sunt cei care au creat o punte si un model de urmat care e drept, bine organizat si sustinut.
Toata munca asta sisifica are acum noima si traiectorie fiindca pornind de aici, de la muntele asta de gunoi, Tac si voluntarii au reusit sa ne arate, prin efortul lor, ca umanitatea poate razbi chiar si in cele mai improbabile locuri.
Va multumim inca o data si ramanem, pe cat putem de bine, alaturi de voi!
#tacsocial #TACsocial #lindapatarat #LindaPataRat #gooddeeds #helpthestrays #socialmedicine #HSI #romania #veterinary #veterinarymedicine #buntbistro #cluj #ClujNapoca #clujnapoca #clujnapoca_city
